Vineri, 17 Aprilie 2026
Biserica

Biserica "Cuvioasa Parascheva"

 

20170428 145227r

       Pe locul actualei biserici de piatră, zidită în perioada 1780-1794, se presupune că ar fi existat o altă biserică, mult mai veche, distrusă probabil de generalul Bucow.

    Biserica "Sf. Parascheva" a suferit de-a lungul anilor mai multe reparaţii. "În 1940 a fost afectată de un cutremur. Pronaosul era despărţit la acea vreme de naos cu un zid despărţitor, care în urma cutremurului a fost înlocuit cu actualele arcade şi de fierul care leagă pereţii. Reparaţiile au culminat în perioada 1983-1985, când s-a găsit înţelegere la conducerea Combinatului Hoghiz din apropiere şi au sprijinit lucrările de consolidare. Lăcaşul de cult era afectat de împuşcăturile din cariera de piatră a Combinatului Hoghiz şi s-a făcut o consolidare", ne-a spus parohul de la Cuciulata, părintele Mircea Comşa.

    Pictura bisericii de piatră de la Cuciulata este originală doar pe cele două cupole şi a fost restaurată de pictorul Ioan Chiriac în 1985, după consolidarea lăcaşului de cult. Pereţii laterali au pictură nouă, realizată de Elisabeta Ursu. În 1987, pe 22 noiembrie, Biserica "Sf. Parascheva" a fost sfinţită de mitropolitul Antonie Plămădeală.

 

 

 

Date

29 Iunie 2017

Tags

Biserica Cuvioasa Parascheva

CONTACT

Str. Principală nr. 9,

Loc. Cuciulata, Jud. Braşov

Telefon / fax: 0268286241

E-mail: cuciulatascoala@yahoo.com